Oriunde vreți sau visaţi să ajungeţi în această viaţă, vă oferim un parteneriat cu cel mai potrivit vehicul ce poate să vă ducă spre un plus de Sănătate, Frumusețe și Prosperitate! Toate sunt mult mai aproape alături de Echipa noastra de Lideri!
Dacă vă doriţi cu adevărat mai mult de la viaţă – o sănătate mai bună, mai mult control faţă de cum vă câştigaţi veniturile, recompense mai substanţiale pentru eforturile depuse şi mai mult timp pentru dvs. şi familie – pe toate acestea le găsiţi aici! Răpiţi câteva momente din timpul dvs. şi descoperiţi ce are de oferit Forever Living Products. Vă va lua numai câteva minute să vă schimbaţi viaţa pentru totdeauna!
miercuri, 23 iunie 2010
Oferta verii de la Forever!
Mulţi dintre noi sunt deja în concediu, iar alţii aşteaptă binemeritata vacanţă după o perioadă de muncă susţinută. Cu toţii ne simţim parcă mai plini de viaţă şi mai optimişti, mai dornici de distracţie atunci când soarele străluceşte pe cer. Gândurile ne zboară, firesc, spre mare ori spre munte, dar suntem oare pregătiţi pentru un concediu plin de soare, dar fără probleme?
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că radiaţiile solare sunt, o dată cu trecerea anilor, tot mai puternice şi – implicit - mai nocive. Întrebările care se pun sunt: „Cum ne protejăm de efectele negative ale expunerii la soare?”; „Există alternative de a avea pielea frumos bronzată şi pentru cei cărora le este interzis să meargă la plajă? ”
Forever Living Products ne oferă răspunsuri şi soluţii pertinente la aceste probleme!
Dacă sunteţi îndrăgostiţi de valurile mării, de o baie în piscină sau preferaţi câteva ore de plajă într-o poieniţă de munte, nu uitaţi să aveţi întotdeauna la Dvs. Aloe Sunscreen ! • Realizat din ingrediente naturale şi având la bază gel stabilizat de aloe, Aloe Sunscreen reprezintă un filtru solar eficient, cu factor de protecţie solară (SPF) 30, fapt ce îl recomandă cu succes şi în cazul copiilor.
• Aloe Sunscreen are o formulă rezistentă la apă, asigurându-vă protecţia chiar şi după 40 de minute de activitate acvatică.
• Agenţii de hidratare şi umectare din compoziţia sa conferă pielii Dvs. un optim de hidratare chiar şi după încetarea expunerii la soare.
Sfaturi!
Aplicaţi produsul pe toate zonele expuse la soare, cu minim 15-30 de minute înaintea expunerii!
Reaplicaţi dacă apare senzaţia de uscăciune a pielii sau după 40 de minute de activitate acvatică!
Nu uitaţi! Un bronz sănătos este şi un bronz de durată… numai cu Aloe Sunscreen !
Nu aveţi voie să staţi la plajă, dar iubiţi pielea de culoarea ciocolatei? Nimic mai simplu! Forever Living Products vă oferă o soluţie eficientă, comodă şi sigură!
Aloe Sunless Tanning Lotion – emulsie autobronzantă pe bază de Gel stabilizat de Aloe vera !
Pentru obţinerea unui bronz superb, este indicat să respectaţi câţiva paşi:
• Exfolierea delicată a pielii (aveţi la dispoziţie Aloe Scrub ) permite obţinerea unui bronz uniform!
• Hidratarea pielii (puteţi folosi cu succes Aloe Lotion sau Aloe Moisturizing Lotion) este foarte importantă pentru aplicarea cât mai uniformă a emulsiei autobronzante!
Sfaturi:
• Aplicaţi Aloe Sunless Tanning Lotion după baie sau duş, în strat subţire, fără a insista în zona coatelor, genunchilor sau gleznelor!
• Reaplicaţi produsul după 4-5 ore, până la obţinerea nuanţei dorite!
• Pentru întreţinerea culorii, folosiţi Aloe Sunless Tanning Lotion din 2 în 2 zile!
• Evitaţi contactul cu hainele şi piesele de mobilier până la uscarea completă!
Spălaţi-vă bine mâinile după aplicare!
Nu uitaţi! Aloe Sunless Tanning Lotion nu conţine filtre/agenţi ecran, deci nu vă protejează de efectele nocive ale radiaţiilor UVA şi UVB!
Trucuri pentru o vacanţă fără griji !
Aloe First – spray calmant pe bază de aloe, propolis şi un complex de 11 plante – reprezintă soluţia salvatoare în cazul apariţiei arsurilor solare, a leziunilor cutanate minore, a deshidratării părului!
Aloe Lips cu Jojoba este ideal pentru protecţia buzelor, a căror piele este de 7 ori mai subţire decât cea a mâinilor. Neavând glande sebacee care să o hidrateze, pielea buzelor are tendinţe accentuate de uscare, crăpare şi iritare!
Aloe Vera Gelly – cu consistenţă de gel translucid – are proprietăţi calmante, fiind ideal pentru tratarea iritaţiilor sau a arsurilor!
Aloe Lotion şi Aloe Moisturizing Lotion – 2 emulsii hidratante, ideale în cazul epidermelor sensibile, afectate de razele soarelui, de vânt, praf, etc.
Aloe Ever Shield - deodorant cu formulă delicată, unisex, translucid, pe bază de aloe vera și fără săruri de aluminiu.
Pentru orice fel de alte detalii, contactati-ne.
Doamne-ajuta cui saruta si sporeste cui iubeste!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Aloe Vera juice from Forever Living Products is the best!
RăspundețiȘtergere- David
Aloe Vera 101
Holistic Health Info.
Forever Living Products