Dacă vă doriţi cu adevărat mai mult de la viaţă – o sănătate mai bună, mai mult control faţă de cum vă câştigaţi veniturile, recompense mai substanţiale pentru eforturile depuse şi mai mult timp pentru dvs. şi familie – pe toate acestea le găsiţi aici! Răpiţi câteva momente din timpul dvs. şi descoperiţi ce are de oferit Forever Living Products. Vă va lua numai câteva minute să vă schimbaţi viaţa pentru totdeauna!

joi, 28 ianuarie 2010

De ce este influentata sanatatea?


Pentru a avea o imagine corectă asupra factorilor care ne influenţează sănătatea, vom detalia trei dintre aceştia, care au o importanţă majoră:

Mediul înconjurător
Aerul - poluat din cauza gazelor provenite din activităţile industriale, a gazelor de
eşapament, a arderilor necontrolate din natură, etc.
Apa - poluată din cauza epurării defectuoase, a transportului prin conducte metalice, a substanţelor chimice - îngrăşăminte chimice, pesticide, ierbicide - folosite la tratarea culturilor intensive care, trecând prin sol cu ajutorul ploilor, zăpezilor, ajung şi în pânza freatică.
Solul - valoarea lui scade după o prelucrare îndelungată şi tratamentele chimice la care
este supus se fac în detrimentul alimentelor care rezultă.

Modul de viaţă
Încă din mileniul trecut şi, din păcate, şi la începutul acestui mileniu, viaţa omului este
caraterizată prin sedentarism şi stres :
. desfaşurarea activităţii în spaţii închise; birou, casă, maşină;
. lipsa de mişcare, de activităţi fizice, de recreere;
. expunerea, ore în şir, în faţa calculatoarelor, TV, folosirea telefoanelor mobile, etc.;
. suprasolicitarea fizică şi psihică (ore de muncă peste program, două sau trei locuri de
muncă, instabilitatea economico-financiară, etc.);
. îndepărtarea omului de natură.

Alimentaţia
Din cauza factorilor poluanţi ai mediului, alimentele au avut de suferit. Astfel, toate culturile de cereale, de legume şi fructe, din cauza tratamentelor chimice la care au fost supuse pentru a se obţine culturi cât mai mari, au pierdut din valoarea nutritivă.
Băuturile răcoritoare se bazează în principal pe aromatizanţi, coloranţi şi conservanţi sintetici.
Hrana nu mai este naturală, este afectată din cauza modului de prelucrare, a depozitării şi a transportului. Prin păstrarea ei timp îndelungat, congelare, conservare şi preparare(tratamentele termice la care sunt supuse alimentele - fierbere şi prăjire la temperaturi mari), alimentele oferă
organismului nostru o hrană mult prea săracă în elemente nutritive, astfel că organismul suferă şi ca urmare apar numeroase boli: afecţiuni cardiace, artrite, osteoporoză, boli circulatorii, de digestie, de stres, creşterea colesterolului, a presiunii arteriale, dezechilibre metabolice, slăbirea sistemului imunitar, etc.
Astăzi, mulţi savanţi confirmă legătura dintre alimente şi protecţia faţă de îmbolnăviri. Sănătatea omului este reflectarea alimentaţiei pe care organismul uman o primeşte din momentul în care vine pe lume şi până la moarte.
Din cauza modului rapid de a trăi, a poluării, a stresului, în organism se formează radicalii liberi (molecule active care atacă celulele sănătoase), radicali ce produc în organism tulburări grave:
- cresc îngrijorător riscul apariţiei tumorilor
- provoacă aterosc1eroza, cauza infarctului de miocard
- alterează retina ducând la cataractă
- dăunează colagenului, elastinei, favorizând apariţia prematură a ridurilor
- artrită, afecţiuni cardiace, leucemie, comoţie cerebrală, etc.
Radicalii liberi favorizează apariţia a cel puţin 50 de boli diferite.

Doamne-ajută cui sărută şi sporeşte cui iubeşte!

vineri, 22 ianuarie 2010

Ai invatat? Am invatat? Au invatat?


Am invatat... ca nimeni nu este perfect... pana cind te indragostesti...
Am invatat ... ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi, acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana.
Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte.
Am invatat... ca ar trebui mereu folosite vorbe bune...
pentru ca maine poate va trebui sa le retragi.
Am invatat ca un suris e un mod economic pentru a-ti imbunatati aspectul.
Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt...
dar pot mereu sa aleg sa fac cite ceva.
Am invatat.... ca atunci cind fiul tau nou nascut iti tine degetul in micul lui
pumn..... s-a lipit de tine pentru toata viata.
Am invatat...ca toti vor sa ajunga in virful muntelui...
dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului.
Am invatat ....ca trebuie sa te bucuri de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei.
Am invatat .... ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii: cand sint cerute si cand de ele depinde viata cuiva.
Am invatat ca daca irosesc mai putin timpul... reusesc sa fac mai multe lucruri.

Doamne-ajuta cui saruta si sporeste cui iubeste!

luni, 18 ianuarie 2010

Ingrijirea personala si igiena cu produsele pe baza de aloe vera

Forever Living Products a combinat efectele benefice ale gelului stabilizat de Aloe vera cu ale altor ingrediente de o calitate excepţională, pentru a oferi consumatorilor o gamă de produse pentru igienă şi îngrijire personală fără pereche. Din cap până-n picioare, toate aceste produse vă vor „acoperi” cu Aloe vera. De la emulsii şi geluri la şampoane şi săpunuri, această fantastică linie de produse vă va face să vă simţiţi şi să arătaţi cum nu se poate mai bine!

25th_Edition_for_Men_and_for_Women
Ispititoare, îmbietoare, minuţios elaborate, mirosuri proaspete, aromatice… Special create pentru Forever Living, aceste parfumuri oferă veritabila plăcere a unui subtil elixir.

Aloe_Bath_Gelee
Gel hidratant pentru baie sau duş, bogat în gel stabilizat de Aloe vera.

Aloe_Ever-Shield
Deodorant stick, discret, inodor. Nu conţine săruri de aluminiu.

Aloe_Lips_with_Jojoba
Cel mai performant produs de pe piaţă pentru îngrijirea buzelor indiferent de anotimp.

Aloe_Liquid_Soap
Formulă hidratantă cu acţiune delicată, ce nu irită ochii, pentru curăţarea şi hidratarea pielii.

Aloe_MSM_Gel
Pentru alinarea durerilor în orice moment. Conţine Metil-Sulfonil-Metan, o formă de sulf organic.

Aloe-Jojoba_Shampoo
Şampon pe bază de gel stabilizat de Aloe vera. Posedă un pH echilibrat şi oferă posibilitatea de a avea un păr sănătos, strălucitor şi uşor de aranjat.

Aloe-Jojoba_Conditionig_Rinse
Balsam cu pH echilibrat pentru îngrijirea delicată a părului, conceput pentru a fi folosit după utilizarea şamponului Aloe-Jojoba Shampoo.

Forever_Aloe_MPD
Detergent ecologic cu formulă concentrată, pentru uz universal.

Aloe_Pro-Set
Fixativ fără alcool, cu o formulă bogată în proteine, ce fixează coafura fără a afecta sănătatea firului de păr.

Aloe_Styling_Gel
Formulă ultra-protectoare, bazată pe gel de Aloe vera. Conferă volum şi nu provoacă lipirea firelor de păr.

Forever_Bright_Toothgel
Pastă de dinţi pe bază de gel de Aloe vera stabilizat şi propolis, într-o formulă non-abrazivă. Nu conţine fluor.

Gentlemans_Pride
After-shave sau emulsie hidratantă pe bază de gel stabilizat de Aloe vera şi extracte vegetale.

Avocado_Face_Body_Soap
Săpun hidratant cu unt de avocado pentru faţă şi corp, bogat în antioxidanţi care combat eficient efectele nocive ale radicalilor liberi.

vineri, 15 ianuarie 2010

Alimente care te ajuta sa sfidezi varsta


Buna dimiziuaseara!
Cine a zis ca botoxul si liftingurile faciale sunt singurele metode la care poti apela pentru a arata mult mai tanar/a? Pentru ca frumusetea vine din interior, noi propunem redescoperirea alimentelor care ajuta la mentinerea tineretii!

Evident pe lista, la loc de cinste, ALOE VERA - ale carei calitati sunt prea bine cunoscute... Apoi:

Nucile
Un studiu recent a scos la iveala ca persoanele care mananca in mod regulat nuci isi maresc durata de viata cu circa 2 ani jumate. Foarte bogate in grasimi nesaturate, nucile sunt o sursa nemaipomenita de diferite vitamine, minerale si antioxidanti. De asemenea, ele vor avea un efect cardioprotector si iti vor intari sistemul imunitar.

Ciocolata
Ciocolata are o concentratie sporita de flavanol, substanta antioxidanta care asigura printre altele si buna circulatie a sangelui. Iar vasele de sange sanatoase te protejeaza pe termen lung de problemele cardiace, diabet, boli renale si chiar dementa.

Uleiul de masline
Numeroase studii au demonstrat ca grasimile monosaturate prezente in uleiul de masline protejeaza impotriva bolilor de inima si cancerului. In plus, acesta contine si antioxidanti precum polifenoli, care joaca un rol deosebit de important in prevenirea unor boli specifice inaintarii in varsta. Asa ca, foloseste ulei de masline zilnic in mancarea ta, pentru a adauga cat mai multi ani in buchetul vietii.

Pestele
Probabil stii deja ca pestii sunt o sursa importanta de acizi grasi omega 3. Acestia te ajuta sa iti mentii nivelul de colesterol la limitele normale si te ajuta astfel sa ai o sanatate cardiaca mult mai buna. Iar o inima buna este echivalentul unei vieti lungi si sanatoase.

Iaurtul
Iaurtul te ajuta sa ai o viata mai lunga si sa arati mai tanar decat esti. Si asta datorita continutului sau in calciu, care si la o varsta inaintata iti permite sa fii in plina forma. Astfel, iaurtul reduce in mod semnificant riscul aparitiei osteoporozei si problemelor de digestie, care apar o data cu varsta.

P.S. Adaug din produsele FLP urmatoarele:
Forever HA-acid hialuronic din Mangostan+ Sofran +..
Lycium -elixirul, care ne mareste si acuitatea vizuala+ invinge stresul.
Absorbent C- care intareste celula
Abeta-CarE si altele pe care le gasiti in Manualul de Produse(daca nu il aveti, puteti sa mi-l solicitati pe mail)

Doamne-ajuta cui saruta si sporeste cui iubeste!

luni, 11 ianuarie 2010

Siguranta - Aloe Vera - Prof. Univ. Dr. Gheorghe Mencinicopschi



Un articol preluat despre Aloe Vera al Prof. Univ. Dr. Gheorghe Mencinicopschi

Componente bioactive identificate şi studiate în gelul de Aloe vera
Vitamine:
Vitamina A (precursor betacarotenul): important antioxidant, stimulează sistemul imunitar, indispensabilă pentru buna funcţionare a: rinichilor, pulmonului, sistemului digestiv;
Vitamina B1 (tiamina): indispensabilă în procesele de biosinteză – reparare a ADN-ului şi ARN-ului, regenerator tisular, eliberare de bioenergie în procesul de conversie al carbohidraţilor, indispensabilă pentru buna funcţionare a sistemului nervos;
Vitamina B2 (riboflavina): sinrgizează cu vitamina B6 în conversia carbohidraţilor, rol în hematopoeză, acuitatea vederii;
Vitamina B3 (pp sau niacina): protejează şi contribuie la utilizarea vitaminei C, indispensabilă în respiraţia celulară şi procesele bioenergetice;
Vitamina B5 (acid pantotenic): esenţială în biosinteza proteinelor, în creşterea normală;
Vitamina B6 (piridoxina): fortifică sistemul imunitar (interleukina – 2 şi limfocite);
Vitamina B8: stimulează sistemul imunitar, carenţa provoacă oboseală cronică;
Vitamina B9 (acid folic): implicată în biosinteza ADN – ARN, carenţa afectează memoria;
Vitamina B12 (ceanocobalamina): (caz rar în care această vitamină se găseşte în regnul vegetal) cu rol în hematopoeză;
Vitamina C (acid ascorbic): antioxidant natural puternic, cu rol important în metabolismele glucidelor, proteinelor, lipidelor, imunostimulator participând la răspunsul imun faţă de infecţii, vindecarea accelerată a leziunilor, absorbţia fierului, calciului;
Vitamina D: stimulează absorbţia intestinală a calciului;
Vitamina E (tocoferol): face parte din sistemul antioxidant împreună cu vitamina C, protejează vitaminele A şi F, reduce stresul oxidativ, favorizează creşterea colesterolului bun (HDL), încetineşte procesul de îmbătrânire;
Colina: important în metabolism.

Substanţe minerale:

Gelul de Aloe vera conţine 20 de substanţe minerale cu înaltă biodisponibilitate:

Calciul – osteogeneza;
Fosfor – osteogeneza;
Potasiu – activitate musculară;
Fier – hemoglobină;
Sodiu – echilibru electrolitic;
Clor – echilibru hidromineral;
Mangan – sistem muscular, nervos;
Magneziu – excitabilitate neuromusculară;
Cupru – metabolism celular;
Crom – potenţează efectul insulinei;
Iod – hormoni tiroidieni;
Seleniu – antioxidant esenţial;
Zinc – aparatul reproductiv masculin.
Mono şi polizaharide:
Mucopolizaharide: imunostimulatori;
Celuloze: fibre alimentare foarte importante în menţinerea sănătăţii;
Manani (acemanani): imunostimulator puternic.
Lignină
Fitohormoni:
Fitohormoni, auxine, giboreline: antiinflamatori.
Acizi organici:
Acid salicilic: analgezic natural;
Aminoacizi: componentele proteinelor structurale şi funcţionale (enzime).
Aloe conţine:
7 aminoacizi esenţiali (din 8: izolucina, leucina, lizina, metionina, fenilalina, treonina, valina).
11 aminoacizi neesenţiali (din 11: acid aspartic, acid glutamic, alanina, aginina, cistina, glicina, histidina, prolina, tirozina, serina).
Enzime:
Amilaza: hidroliza amidonului;
Bradichinaza: antiinflamator, imunostimulator;
Catalaza: descompune superoxidul de hidrogen – reduce stresul oxidativ;
Celulaza: hidroliza celulozei;
Creatinfosfochinaza: contracţia musculară:
Lipaza: hidroliza lipidelor;
Nucleotidaza: hidroliza nucleotidelor în nucleozide;
Fosfataza alacalină: reglează funcţionarea ficatului;
Proteaza: hidroliza proteinelor.
Saponine: cu efect dezinfectant;
Antrachinone: gelul conţine 12 antrachinone laxative:
Acidul aloetic: antibiotic, antialgic.
Acidul antilenic: antivirotic.
Uleiuri volatile:
Antranolul;
Artrazenul;
Rezontonul.

Împreună cu celelalte componente ale sale, Gelul asigură şi efecte: analgezice, antibacteriene, antifungice, antivirale.

Datorită bogăţiei în aceşti compuşi natuali biologic activi, putem sintetiza astfel:


Principalele efecte ale gelului de Aloe vera asupra organismului uman:
Detoxifiere:
normalizează metabolismul, eliminându-se în acest mod natural noxele metabolice endogene sau exogene (poluanţi), oferind organismului o stare fiziologică optimă, mărind în acest mod rezistenţa la boli.
Stimulează regenerarea celulară:
efect normal al detoxifierii.
Biodisponibilitatea:
factorilor biologici activi, conferă eficienţă maximă propriilor componente, precum şi substanţelor cu care se asociază acestea, vehiculându-le în tot organismul.
Stimulator imunitar:
conferă organismului o puternică reacţie naturală în apărarea faţă de agresiunile interne şi externe, facilitând autovindecarea.
Efect sinergic puternic:
antiviral, antibacterian, antifungic, analgezic, sedativ.

miercuri, 6 ianuarie 2010

ALOE VERA - o farmacie intr-o planta


PROPRIETĂŢIILE ALOE VERA
1. Antiinfalmator
2. Antiviral
3. Antibacterian
4. Analgezic
5. Antimicotic
6. Germicid
7. Detoxifică organismul în interior până la nivel de celulă
8. Stimulează sistemul imunitar,care duce la creşterea rezistenţei organismului să lupte
9. Stimulează circulaţia sângelui, digestia, rinichii, glandele endocrine
10.Regenerează ficatul, rinichii, pancreasul

DE CE?
Pentru că gelul de aloe conţine:
1. Substanţe vegetale funcţionale, care analizează şi remediază disfuncţii
2. Saponile, antrachinone
3. Vitamine de bază vegetale - nu chimice –
4. Minerale
5. Mono şi polizaharide
6. Acid salicilic vegetal ( aspirină) cu efect analgetic
7. Aminoacizi 7 din cei 8 esenţiali şi 11 din cei nesenţiali- organismului uman conţine 22, ei având rol de catalizator, reglează echilibrul chimic şi contribuie la regenerarea celulară.
8. Trei agenţi antitumorali.

O farmacie într-o plantă.-cartea“VINDECĂTORUL TĂCUT”- autor-Bill Coats
• Reface starea psihică – depresia, sistemul nervos
• Revigorează organismul, asigurându-i putere fizică mărită
• Măreşte sist. Imunitar- acţionând împotriva efectelor SIDA-temperaturii etc
• Bronşite, astm bronşic, pleurezie- reduce tusea, antiinflamator
• Distruge viruşii hepatici,vaginali,bucali , tuberculoşi,stafilococi, şi altele
• Alergii, boli dermatologoce-psoriazis,exeme,ulcere varicoase,arsuri, ş.a.
• Diabet zaharat- reduce glicemia, ideal pentru tratarea efectelor secundare a diabeticilor ( vedere,evitarea amputărilor etc.)
• Reumatism, artrită, gută, artroze,iar noul produs Freedom reface cartilajele uzate
• Pietre la rinichi,bilă, curăţă vezica urinară şi biliară;
• Ulcer, dureri de stomac,arsuri gastrice,rectocolită ulceroasă,tulburări digestive (constipaţie,diaree,colici,crampe etc )
• Reface şi stabilizează vederea,miopie,cataractă,glaucom,strabism,conjuctivite
• Probleme care apar la vârsta schimbărilor-osteoporoză şi alte probleme de menopauză la femei, la bărbaţi probleme de prostată şi altele.
free counters